ISSN 1565-8937

Cum a intrat Ramana Maharshi în viaţa mea

de Shoshy Shofroni

Mulţumesc prietenei mele în Sri Ramana, Shoshy Shofroni din Ramat Gan, Israel, că mi-a încredinţat povestea ei şi şi-a dat acordul ca aceasta să fie prezentată devoţilor lui Bhagavan vorbitori ai limbii române.

Ierusalim 14/11/2010.

M-am născut în Ungaria într-o familie caldă şi iubitoare. La vârsta de 16 ani mi-am pierdut ambii părinţi şi unica soră în Holocaust. M-am căsătorit foarte tânără iar în 1949 eu şi soţul meu am emigrat în Israel. Împreună am făurit o nouă viaţă şi familie.

Am început să învăţ yoga în 1969 cu Swami Venkatesananda. Am studiat hatha yoga şi raja yoga, latura spirituală şi filosofică a disciplinei yoga, în paralel cu meditaţia. L-am iubit foarte mult pe maestrul meu care a fost şi cel ce m-a inspirat să devin eu însămi profesoară de yoga. Cu timpul am lăsat în urmă latura fizică a disciplinei yoga şi m-am concentrat numai asupra aspectului de abordare yoghică şi spirituală a vieţii, în paralel cu meditaţia şi interogaţia sinelui.

Vise care mi-au schimbat viaţa

Într-o după amiază frumoasă din vara anului 1972 au început să mi se întâmple câteva lucruri ieşite din comun. Totul a început cu un vis neaşteptat şi surprinzător. Stăteam întinsă pe nisipul fierbinte la malul mării lângă Tel Aviv, alături de soţul meu şi de cei doi fii. Am adormit şi am visat că eram un copil indian şi că mergeam pe stradă împreună cu mama mea, şi ea indiană. O rugam să mă dea la şcoală iar ea îmi explica că eram săraci şi că nu aveam bani de şcoală. Deodată mama se opri şi, arătând înspre un bătrân care venea din direcţie opusă, zise: „Fugi, fiul meu, fugi la el, căci el te poate învăţa mult mai mult decât ai putea învăţa vreodată la orişice şcoală." Şi aşa am şi făcut. Am alergat după bătrân. Auzindu-mi răsuflarea îngreunată, bătrânul se opri, se uită la mine cu o privire caldă, iubitoare şi îmi puse mâna pe cap. Şi asta a fost! M-am trezit pe malul mării alături de familia mea şi cu un sentiment ciudat despre experienţa pe care tocmai o avusesem. Însă cum ritmul vieţii este atât de rapid, am înnotat, am mers acasă, am preparat prânzul, am stat la poveşti, şi astfel visul neobişnuit începu să pălească oarecum.

După masă m-am retras în dormitor să mă odihnesc şi am adormit imediat. Ciudat, visul s-a derulat din nou în faţa mea, exact ca şi prima dată; era ca şi cum aş fi văzut acelaşi film a doua oară. De data aceasta m-a impresionat extraordinar, însă abia dacă înţelegeam visul ori ce voia să spună.

Acesta a fost începutul. De atunci încolo am început să-l visez mereu pe bătrânul plin de iubire pe care începusem să-l numesc unchiul meu. Bătrânul, unchiul meu, apărea în visele mele şi mă învăţa, îmi dădea sfaturi, mă liniştea şi mă proteja.

A apărut şi reapărut mai ales în zilele războiului de Yom Kippur (Războiul din Octombrie, 1973, Orientul Mijlociu), perioadă în care fiul nostru cel mare, Ruven, servea în armată. Viaţa lui, ca şi a altora, a fost în mare pericol şi eram foarte îngrijoraţi. Ştirile la radio erau tulburătoare iar uneori înfricoşătoare, însă bătrânul unchi, plin de iubire, venea în visele mele oferindu-mi mângâiere şi consolare. Am simţit că voia să mă protejeze nu numai pe mine, ci şi pe fiul nostru care era în pericol. Într-adevăr, cât de recunoscători am fost când mai târziu i-am auzit povestea în care a scăpat de la moarte ca „prin minune".

Am mai avut un vis proeminent cu unchiul meu, de data aceasta în legătură cu Rafi, fiul meu cel mic care la data ceea avea 16 ani. Rafi ne-a cerut permisiunea să cumpere o mică motocicletă. Lucrase în vacanţa de vară şi câştigase banii pentru ea. Nu i-am dat permisiunea explicându-i cât de periculos putea fi din cauza atâtor şoferi nebuni pe toate drumurile. I-am cerut să mai aştepte doi ani, timp în care ar fi făcut vârsta, după legea israeliană, să poată conduce maşina noastră. Rafi totuşi are o voinţă foarte puternică. Când îşi pune el ceva în minte, nu renunţă uşor. Noi, ca părinţi, am avut atunci un conflict serios cu el. Pe de o parte, ştiam foarte bine cât de riscantă putea fi o motocicletă pentru un adolescent, iar pe de alta simţeam că veto-ul nostru era un amestec prea mare, că era viaţa lui, nu a noastră.

Încă o dată unchiul meu bătrân a apărut în vis. Eram noi trei, eu, unchiul şi cu Rafi şi o motocicletă, şi stăteam în mijlocul unei străzi foarte aglomerate din Tel Aviv. Unchiul îmi spuse să aştept de o parte în timp ce ei urmau să conducă motoreta în traficul aglomerat. Începură să conducă teribil de rapid şi periculos. Mă uitam la ei îngrozită, cu respiraţia tăiată. După un timp s-au întors, cu zâmbete largi pe faţă. „L-am pus pe fiul tău în situaţii foarte dificile. E isteţ, îndemânatic şi precaut. Ar trebui să-i dai voie să-şi cumpere motocicleta. Ai încredere în el şi nu fi îngrijorată", mai adăugă unchiul meu iubitor. Când m-am trezit a doua zi dimineată eram atât de fericită şi mă simţeam uşurată de o mare grijă. M-am întors către soţul meu, zicând: „Sunt de acord, sunt de acord cu motocicleta." El a fost singurul căruia îi povestisem de visele mele. Entuziasmul meu îl molipsi şi pe el şi îl convinse să-şi dea binecuvântarea în ce priveşte motocicleta. Sincer, cred că visul m-a ajutat să-mi păstrez calmul şi să fiu liniştită ori de câte ori Rafi venea târziu acasă. Mulţumesc lui Dumnezeu, nu a avut niciodată niciun accident.

Bătrânul unchi identificat

Au trecut aproape doi ani de la primul meu vis pe malul mării. Într-o zi am vizitat o bibliotecă într-un centru de yoga. Stăteam în faţa unui raft şi am scos o carte la întâmplare. Am deschis-o şi aproape am leşinat! Faţa frumoasă a unchiului meu, cu o privire strălucitoare şi caldă, mă fixa cu intensitate dintr-o fotografie de pe prima pagină. Numele tipărit sub fotografie era Sri Ramana Maharshi. Titlul cărţii era Ramana Maharshi and the Path of Self-Knowledge de Arthur Osborne. 

Am început să citesc primele rânduri şi aşa am aflat că „unchiul" din visele mele este unul dintre cei mai mari maeştri spirituali ai secolului! Nu pot exprima în cuvinte simţămintele mele în momentul acestei noi revelaţii. Deodată o cortină mi s-a luat de pe ochi şi un nou fel de percepţie s-a deschis în mine.

Simţeam o sete enormă să învăţ fiecare cuvânt al lui Bhagavan, să trăiesc învăţăturile sale în totalitatea lor şi să le las să se absoarbă în mine. Cum Calea Directă a fost cea revelată prin aceste învăţături, nu am avut niciodată nicio îndoială şi am ştiut în inima mea că mi-am găsit calea, scopul vieţii. Am devenit nespus de recunoscătoare lui Ramana Maharshi şi destinului meu.

De atunci Bhagavan Ramana Maharshi m-a ţinut de mână în viaţa de zi cu zi şi mi-a arătat calea către Realizarea Sinelui. Învăţătura sa e completă şi perfectă. Răspunsurile sale la întrebările devoţilor sunt foarte directe şi eficace, clarificând cel mai mic dubiu sau neînţelegere. Nicăieri nu există vreun cuvânt în plus sau în minus.

Trebuie să mărturisesc că de când mi-am descoperit maestrul şi apoi învăţăturile sale în multe cărţi minunate, acesta apare foarte rar în visele mele. Însă chiar de la primul vis m-am simţit atrasă către el, am simţit o iubire naturală pentru Bhagavan. Acesta este un lucru dincolo de logică: cum visele, cărţile şi faţa iradiantă a maestrului meu au putut atât de mult să-mi îmbogăţească sufletul. Nu experimentasem nimic atât de înălţător mai înainte; devoţiunea mea faţă de Bhagavan este cel mai important eveniment al vieţii mele lăuntrice. Îmi iubesc familia din tot sufletul şi sunt foarte recunoscătoare pentru norocul de a fi în compania lor. Cu toate acestea, nimeni nu poate compara acest fel de iubire cu legătura care mă leagă de Bhagavan. Această iubire se întâmplă ca şi cum ar fi în altă sferă. Adânc înlăuntrul meu, e ca un fundal muzical continuu, e ca şi cum aş trăi o viaţă dublă. Atât de adânc este ancorat înăuntru încât nu simt că există vreo distanţă, nici că ar putea fi vreodată vreo distanţă între Bhagavan şi mine. El e în sufletul meu.

Vizita la Ashram

A fost o mare surpriză pentru mine să descopăr că puţin după anii 70 şi la peste 20 de ani de la Mahasamadhi lui Bhagavan, Sri Ramanasramam continua să crească. I-am scris editorului lui The Mountain Path şi am fost fericită să mă abonez pe viaţă la acest magazin. I-am cerut şi o listă cu toate cărţile disponibile. Cum am aflat că Ashram-ul se putea vizita, o mare dorinţă de a vedea locurile unde a trăit maestrul meu se născu în mine.

Am vrut să meditez în Sala Veche unde radiaţia sa vibrează în aer, să colind aceleaşi poteci ale Arunachalei pe care el a păşit şi pe care le-a iubit atât. Tânjeam să fiu lângă samadhi-ul său.

Din nefericire, nu am putut călători la Ashram-ul lui Bhagavan din multe motive, incluzând pe lângă altele şi probleme familiale. Cea mai mare piedică a fost anxietatea soţului meu. Se temea pentru siguranţa mea. La acea dată nu existau relaţii diplomatice între Israel şi India. Frica pentru viaţa şi securitatea mea a făcut ca luarea deciziei de a mă angaja în această călătorie să fie mai dificilă. Nu voiam să călătoresc în astfel de condiţii şi să produc îngrijorare soţului meu. Am hotărât să aştept până ce circumstanţele vor fi favorabile şi vor face posibilă călătoria. S-a întâmplat numai după şaisprezece ani de aşteptare şi tânjire. Soţul meu mi-a dat binecuvântarea şi m-a lăsat să plec.

Am sosit la Ashram în decembrie 1987, în miez de noapte şi cu un milion de stele strălucind pe cer. Un sentiment puternic de „Am ajuns acasă!" m-a străbătut instantaneu. În primele zile am fost atât de copleşită încât nu-mi puteam stăpâni lacrimile de fericire.

La acea perioadă nu mai aveam nicio întrebare; nu mai aveam nevoie decât să-mi strunesc agitaţia minţii şi să-mi amintesc să Fiu, doar să Exist! Iubirea lui Bhagavan m-a adus la Arunachala şi Graţia lui a continuat să mă conducă spre Conştiinţa eternă. Preşedintele Ashramului, Mani, m-a primit foarte afectuos şi îi sunt recunoscătoare.

Destinul meu bun m-a dus şi la Lucy Ma (Lucy Cornelssen), o devotă locuitoare a Ashram-ului, cu care am corespondat următorii doi ani până ce aceasta a părăsit corpul. Scrisorile ei sunt atât de pline de înţelepciune, iubire şi atât de instructive încât fragmente din ele au fost publicate în The Mountain Path din decembrie 1991.

Am mai vizitat Ashram-ul de încă două ori, bucurându-mă de atmosfera caldă radiată de Bhagavan. Astăzi, prin graţia lui Bhagavan, nu mai simt nevoia de a fi acolo fizic deorece simt că Ramana Maharshi e cu mine întotdeauna.

Ce am primit de la el? Pace interioară în miezul tumultului vieţii, şi iubire infinită. Ce am învăţat? O nouă viziune, înţelegerea adevărului unicităţii şi unităţii care stă la baza existenţei şi cunoaşterea Sinelui, esenţa Existenţei întregului univers. Ţie îţi datorez toate acestea, dragă Bhagavan. Mulţumesc.

Copyright © 2010 Chemarea