ISSN 1565-8937

René Guénon
Restaurator al simbolismului tradiţional în Occident [1]

de Arthur Osborne

René Guénon (1886-1951)

    Înţelepciunea tradiţională se transmite mai degrabă prin simboluri decât în formulări verbale. Aceasta este în ordinea naturală a lucrurilor, deoarece cuvintele, uşor de răstălmăcit şi aproape inevitabil greşit interpretate, nu pot decât sugera ceea ce se ascunde dincolo de ele, pe când simbolurile sunt reflecţii naturale în planul material ale adevărurilor dintr-un plan superior. Simbolurile nu trebuiesc create, ci doar recunoscute, ele existând fie că noi le recunoaştem, fie că nu. De exemplu, o sămânţă care conţine în sine toate posibilităţile de ramuri, frunze, flori şi fructe simbolizează cu adevărat originalul, intuiţie mută a adevărului din inimă, din care vor evolua experienţele de mai târziu. Sămânţa simbolizează de asemenea germenele care trece mai departe din existenţa curentă în cea următoare când, în solul noului mediu, va încolţi şi înflori într-o nouă viaţă.

    În timpul Renaşterii, în goana după lucrurile lumii acesteia, Europa a întors spatele înţelepciunii tradiţionale. Înţelegerea simbolismului s-a pierdut înlocuită fiind de filosofia academică şi de ştiinţa experimentală. Iar în ceea ce priveşte materialismul teoretic şi raţionalismul, în secolul XIX s-a atins apogeul. Au apărut şi multe semne însă care indică instaurarea, dincolo de raţionalism, a unei orientări opuse şi probabil că cel mai spectacular dintre ele e descoperirea de către ştiinţa materialistă însăşi a inexistenţei materiei. Fizic şi simbolic nu mai stăm pe terenul solid al materialismului: fizic noi stăm pe o masă de electroni în continuă mişcare ce se năpustesc fulgerător în spaţiul vid, iar simbolic pe nisipurile mişcătoare ale noilor ocultisme, subconştient mental, droguri periculoase, individualism neînfrânat, distrugere nucleară. Însă astăzi cei ce caută să se ridice deasupra nivelului de rând al raţionalismului şi materialismului, redescoperă căile străvechi "de la ireal la Real, de la întuneric la Lumină, de la moarte la Imortalitate" . Misticismul nu mai e un fenomen fantezist, ci o cale ce poate fi urmată.

    Persoana care a contribuit mai mult decât oricine la restaurarea înţelepciunii tradiţionale în Occident, a fost René Guénon. Departe de a fi fondat propria şcoală, în timp ce proclama eternul, universalul Adevăr ce stă la baza tuturor religiilor, a preferat să rămână în umbră. În anii douăzeci şi treizeci ai acestui secol a scos, cu generozitate, un val de cărţi şi articole în care, cu strălucită luciditate, vastă erudiţie şi sfidare nimicitoare pentru toţi cei cu păreri diferite de ale lui, a revelat înţelepciunea tradiţională şi a atacat civilizaţia modernă. Mai presus de orice, a explicat semnificaţia Realizării Sinelui şi cât e ea de diferită de transele mistice spasmodice şi de experienţele mediatice. A învăţat că Starea Divină sau de Realizare este împlinirea firească a omului şi că există căi şi călăuze către aceasta. Şi, în carte după carte, articol după articol, a restaurat limbajul străvechi al simbolismului. Autorul acestui articol a fost unul dintre cei mulţi care l-au luat drept profet al timpurilor noastre, nepopular mulţimii, aşa cum au fost toţi profeţii, însă divin inspirat în împlinirea ţelului său. Cu siguranţă ne-a educat în adevărurile tradiţiei şi ale simbolismului, a căror cheie, educaţia academică a timpurilor noastre o pierduse. Rezultatul muncii sale poate că a fost mai puţin spectacular decât al multor pretinşi învăţători, dar a avut de departe o fundaţie mult mai fermă, a format un nou tip de căutător intelectual în occident, gata să-şi înceapă cercetarea oriunde o cale şi un ghid s-ar fi putut găsi. Nu există nici o protecţie automată împotriva pericolelor care pândesc fiecare cale - duşmanii simbolici, fiarele sălbatice ale simţurilor, prăbuşirile deziluziei - însă cel puţin adepţii lui Guénon au mers înainte după o hartă sănătoasă care este ştiinţa unei teorii doctrinale cum căutătorii occidentali nu mai avuseseră de secole. Nu există nici o garanţie împotriva falşilor ghizi, aşa cum unii dintre posesorii acesteia, în tinerescul lor entuziasm, au crezut că va fi, însă chiar şi aşa a fost mult.

    O trăsătură ieşită din comun a expunerilor lui Guénon a fost aceea că, deşi el însuşi musulman urmând calea sufistă, doctrina a prezentat-o aproape în întregime în termenii hinduismului. Prima sa carte, care le conţine în germene pe toate celelalte, este A General Introduction to the Study of Hindu Doctrines, iar probabil că cea mai influentă este The Man and His Becoming According to the Vedanta. A considerat termenii hinduşi ca fiind cei mai desăvârşiţi din punct de vedere intelectual, familiarizându-şi temeinic cititorii cu ele.

    În recunoaşterea tuturor religiilor nu a fost un sincretist. Deşi gata să arate cum acelaşi adevăr fundamental stă la baza tuturor religiilor şi cât de paralele apar conceptele acestora, a insistat nu mai puţin în privinţa diferenţelor lor în domeniul contingent al teologiei, eticii, practicilor rituale şi sociale. A accentuat că fiecare religie este un întreg viu, organic iar tentativele de a combina trăsăturile uneia cu ale alteia ar crea o monstruozitate, ca şi cum ai încerca să combini părţi de la un cal, o vacă şi un câine în acelaşi organism. Aşadar în timp ce pretindea recunoaşterea intelectuală a tuturor religiilor, în denunţarea oricărei încercări de a le fuziona era nimicitor. Împotriva unei astfel de încercări a scris până şi o carte ce se bucură de popularitate până în zilele noastre.

    Cărţile sale sunt mai puţin necesare astăzi deoarece menirea şi-au împlinit-o atât de bine încât esenţa învăţăturii lor pătrunde atmosfera căutării spirituale până şi a acelor intelectuali occidentali care nu o abordează prin prisma acestora, în plus, traduceri ale scripturilor şi ale altor lucrări de călăuzire ingenuă ale uneia sau alteia dintre religii sunt acum disponibile. Cu toate acestea cărţile sale exercită încă o largă atracţie, atât în franceză în original cât şi în traducere engleză. Iar publicaţia periodică care i-a servit de purtător de cuvânt, Etudes Traditionelles, e în continuare tipărită de adepţii săi. Este adevărat şi că serii de articole ale sale despre diverse aspecte ale simbolismului au fost puse împreună în formă de carte fiind de asemenea republicate.

    Şi ce se poate spune despre greşelile sale? Oameni care, în tinerescul lor elan şi-ar fi mizat viaţa pe infailibilitatea sa, îi găsesc acum erorile enorme. A declarat că budismul este o falsă religie şi o erezie şi că hinduşii nu cred în reîncarnare. A afirmat că Ramana Maharshi nu este guru fără să se fi deranjat să meargă să-l vadă în scopul formării unei opinii, şi ignorând o scrisoare trimisă de unul din discipolii acestuia cu aprobarea sa explicită în care se afirma că Maharshi este guru. În necunoştinţă de faptul că toţi guru-şii hinduşi de la Ramakrishna încoace au renunţat la cerinţele ortodoxiei, a fost de părere că ortodoxia rigidă este încă necesară pe orice cale a oricărei religii pe care ar urma-o cineva. Atitudinea cea mai potrivită este recunoaşterea deschisă a erorilor sale. Încercarea de a le da lustru ar duce doar la şi mai multă critică. Cel mai bine e să admitem foarte simplu: da, a avut devieri iar erorile lui au fost destul de mari, însă greşelile sale sunt de facto, în timp ce adevărul său e principial (ca să folosim un cuvânt pe care el l-a patentat). A ştiut că există un Ţel precum şi căi de atingere ale acestui Ţel, a învăţat eternitatea, unanimitatea şi universalitatea Adevărului, a înţeles limbajul simbolurilor care indicau spre Adevăr precum degetul luna. Toate acestea le-a expus cu forţă şi claritate. Însă după el, mulţi din cei ce păşesc astăzi pe o cale spirituală ar fi ori cufundaţi în mlaştina materialismului modern, ori victime ale unui esoterism fantezist. Erorile să i le recunoaştem şi să le respingem, însă imensul serviciu pe care l-a adus să i-l recunoaştem şi să-l onorăm.  

Copyright © 2010 Chemarea