ISSN 1565-8937

Islamul şi Advaita [1]

de Arthur Osborne

Eu sunt Adevărul.

Al Hallaj

Islamul exprimă punctul de vedere conform căruia Dumnezeu singur e cel ce se cuvine slăvit, El a creat totul din nimic iar oamenii sunt toţi ca şi inexistenţi în faţa Lui. Hinduismul exprimă punctul de vedere conform căruia universul, cu toate fiinţele sale, este o formă asumată de Dumnezeu, o manifestare a Lui, fără a altera sau minimaliza, cu toate acestea, Realitatea sa nemanifestată. A spune că Dumnezeu a creat universul din nimic sau că universul nu-i decât o iluzie care voalează Realitatea lui Dumnezeu, înseamnă acelaşi lucru. Cele două puncte de vedere sunt deci două aspecte ale aceluiaşi adevăr, două modalităţi de exprimare a aceleiaşi idei. Întrucât omul nu are altă identitate în afara celei date de Dumnezeu - esenţa fiinţei sale, această realitate a sa nu poate fi decât aceea fără de care nimic nu există, ceea ce vrea să însemne: Dumnezeu.

Prin apercepţia inexistenţei individualităţii sale, prin ceea ce a fost numit de creştinismul medieval negare de sine, omul realizează universalitatea Esenţei sale Divine. Aşadar, omul care şi-a realizat Sinele adevărat (care nu are nimic de-a face cu psihologia, ci vizează tărâmul de dincolo de minte, tocmai esenţa Fiinţării, şi care este fără îndoială adevăratul înţeles al aforismului de la Delfi „Cunoaşte-te pe tine însuţi"), a realizat unitatea sa esenţială cu Dumnezeu („Eu şi Tatăl meu Una suntem") de dincolo de neesenţialitatea formei. Apreciind aceasta, hinduşii venerează un astfel de om ca pe Dumnezeu, pe când majoritatea musulmanilor, aderând la litera legii, condamnă asemenea adoraţie drept idolatrie. Ceea ce de fapt nu este; este doar venerare de Dumnezeu şi, mai mult, este recunoaşterea în cel adorat a distrugerii alterităţii, a iluziei acelui altceva diferit de Dumnezeu care umbreşte clara viziune a credinciosului.

Toate acestea sunt înţelese de elita spirituală a islamului, sufiştii, căreia îi aparţin marii sfinţi islamici. Ei transmit în secret aceleaşi învăţături care în hinduism sunt deschise. Însă musulmanii exoterici nu înţeleg. Pentru ei există o prăpastie de netrecut între cele două puncte de vedere, iar pe hinduşi îi consideră panteişti sau idolatri. Poetul sufist Al Hallaj, în stare de extaz, proclama: An'al Haq, Eu sunt Adevărul. Adevărul fiind un nume divin, a fost executat după legea islamică pentru blasfemie, deşi sufiştii au înţeles, continuând să îl adore. Un alt sufist, Abu Said, ocoli legea exprimându-se în termeni negativi: „Nu e nimic altceva în spatele acestei robe decât Allah." O incantaţie sufistă încă folosită şi în zilele noastre, sună astfel: „Cer iertare lui Dumnezeu pentru tot ceea ce nu este (în mine) Dumnezeu".

Traducere din engleză:
Viorica Weissman