ISSN 1565-8937

Poate un creştin să îl urmeze pe Maharshi? [1]

de Arthur Osborne

Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; nimeni nu poate veni la Tatăl decât prin Mine.

(Ioan, XIV, 6).

Poate un creştin să creadă în Maharshi? Şi în cazul în care e posibil, îl poate socoti Guru-ul său urmându-i calea sub îndrumarea sa?

Mai întâi de toate, ce se înţelege prin „creştin"? Termenul este folosit în mod obişnuit în creştinism cu înţelesul „cineva care crede în Christos", însă nu la fel este întrebuinţat în India. Nenumăraţi hinduşi cred în Christos şi au veneraţie pentru el, fără a înceta a fi hinduşi ori a pretinde că sunt creştini. Prin creştin, aşadar, ei înţeleg nu pur şi simplu o persoană care crede în Christos, ci una care îi practică religia şi îi urmează învăţăturile. Aceasta pare să fie o semnificaţie mai legitimă. În orice caz, aceasta este semnificaţia care trebuie luată în considerare aici, deoarece numai pentru un astfel de creştin se pune întrebarea. Atitudinea hindusă faţă de el este una de recunoaştere şi de apreciere. „Barca cu care călătoreşti tu este capabilă să ţină piept mării şi să te transporte în siguranţă în port, însă la fel este şi a mea. Eu nu îţi cer să o schimbi cu a mea, însă nici nu văd nevoia ca eu să o schimb pe a mea cu a ta." Poate un creştin să răspundă în acelaşi fel? Poate el să dovedească o apreciere similară faţă de învăţături şi maeştri care nu sunt creştini? Dacă nu, există vreo sinceritate în răspândita pretenţie modernă a unui dialog între religii sau nu e decât un eufemism pentru prozelitism?

Pentru un creştin, obstacolul imediat în recunoaşterea reciprocă a altei religii poate fi chiar propria revendicare a lui Christos la unicitate: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa: nimeni nu poate veni la Tatăl decât prin Mine." (Ioan, XIV, 6). „Dacă crezi în Christos", va replica unul ca acesta, „înseamnă să crezi tot ce a zis, inclusiv vorbele acestea." Întrebarea se pune, aşadar, dacă sensul intenţionat de Christos este cel literal şi concret sau dacă aceasta a fost una din acele spuse criptice care i-a nedumerit pe ascultătorii săi şi care continuă să-i nedumerească pe adepţii săi de atunci încoace.

Dacă afirmaţia este înţeleasă în sensul literal şi material, creştinismul este ipso facto degradat la nivel de fenomenologie. Doar ceva ce s-a întâmplat cândva. Când Sfântul Paul vorbea de „Christosul din tine", conform interpretării acestora, se lăsa în seama simplei imaginaţii poetice. Christos nu e în tine, el a fost un individ separat, în afara ta. Nu există nicio universalitate. Mântuirea e localizată în timp şi spaţiu.

Misticul creştin Angelius Silesius a declarat punctul de vedere contrariu, superior, atunci când a spus: „Christos se poate naşte de o mie de ori în Bethlehem, însă dacă nu se naşte din nou în propria ta inimă, rămâi pierdut pe vecie. Este Christosul interior, Christosul universal, fără de formă, fără trup, cel care este „Cuvântul", singurul „Fiu al lui Dumnezeu", care este unic, „calea, adevărul şi viaţa", şi care este şi singura cale pe care poţi ajunge la Dumnezeu". Cu această înţelegere a lui „Christos", revendicarea unicităţii devine o afirmaţie doctrinară universală. Nu mai înseamnă „acest învăţător este autentic iar toţi ceilalţi, care au fost ori vor fi, sunt falşi". Nu mai leagă mâinile lui Dumnezeu. Înseamnă: „Spiritul este Unul". În acest sens afirmaţia trebuie să fie adevărată deoarece cum ar putea fi Spiritul altfel decât Unul? În orişicâte forme ar coborî spiritul în inima omului ori s-ar întrupa pentru binele omenirii, rămâne încă acelaşi Spirit, rămâne încă „unicul fiu născut al lui Dumnezeu". Până şi în plan uman există un singur rege Lear deşi mulţi sunt actorii care îl pot interpreta pe scenă.

Înţelegerea corectă a astfel de spuse ale lui Christos depinde de semnificaţia dată cuvântului „Eu". Christos a zis: „Eu şi Tatăl meu Una suntem". A mai spus: „Tatăl este mai mare decât mine." Cele două afirmaţii sunt, în aparenţă, contradictorii, dar numai dacă ambelor cuvinte „Eu" şi „mine" li se dă aceeaşi semnificaţie. Evident, nu ar trebui să li se dea. „Eul" care este Una cu Tatăl este Sinele Universal, „Eul" fiecărui om născut, măcar dacă acesta ar fi ştiut. Dacă nu ar fi aşa, acesta nu ar fi universal, ci numai unul între mulţi. „Eul" care este mai mic decât Tatăl este Isus ca sine fenomenal şi individual născut într-un anume timp şi spaţiu, dotat cu un anumit temperament, înzestrat cu anumite caracteristici omeneşti.

Recomandarea lui Maharshi este descoperirea „Eu"-lui universal ca realitate a fiecăruia. Dar aceasta implică descoperirea irealităţii caracteristicilor individuale ale minţii, corpului şi a circumstanţelor în care acestea au evoluat. Misticul creştin modern Joel Goldsmith spune: „Totuşi, doar după ce vei fi transcens mintea şi gândirea, numai atunci atât mintea cât şi corpul sunt guvernate şi controlate de „Eul" care este Dumnezeu."

Aşadar, un creştin care înţelege implicaţia universală a cuvântului „Eu", poate, fără a cădea în atitudinea facilă de genul „toate religiile sunt la fel", să renunţe la judecarea altor religii, recunoscând pur şi simplu că „Eul" care s-a întrupat pe deplin conştient în Christos şi inconştient în majoritatea oamenilor, poate să existe de asemenea complet conştient în alte întrupări.

Dacă nu vrea să renunţe la a judeca, ar putea bineînţeles să studieze celelalte religii din punctul de vedere al acestora, aşa cum sunt ele expuse de proprii lor reprezentanţi, fără ideea ascunsă în fundalul minţii că el ar trebui cumva să le dovedească greşite. Punctul lor de vedere poate să difere de cel creştin: o potecă de munte poate s-o cotească spre vest iar alta s-o apuce către est; ele se pot intersecta şi reintersecta, însă faptul nu împiedică pe niciuna să ajungă în cele din urmă, şerpuind, în vârf.

Sau ar putea pur şi simplu să caute mărturia adevăraţilor sfinţi şi înţelepţi ai oricărei religii, amintindu-şi spusele lui Christos „după roadele lor îi vei cunoaşte". O potecă care conduce la ţel trebuie să meargă pe calea cea dreaptă, fie că este calea pe care ai fost învăţat să mergi, fie că nu. Sfântul sau înţeleptul este produsul final al unei religii. O religie care îl poate crea este una care, ipso facto, poate furniza ceea ce se aşteaptă de la ea. Să îi critici teoria când aceasta se dovedeşte sănătoasă în practică ar fi futil.

Totuşi întrebarea noastră nu a fost doar dacă un creştin poate să creadă în Maharshi, ci dacă îl poate urma. Un creştin poate recunoaşte un sfânt hindus sau musulman ca autentic însă asta nu înseamnă că îl poate urma. Nu poţi fi creştin, musulman şi hindus în acelaşi timp. Două poteci de munte pot amândouă să ajungă până în vârf, dar dacă traseul lor se desfăşoară pe căi diferite, trebuie să alegi pe care dintre ele o urmezi; nu le poţi urma pe amândouă.

La Maharshi, cu toate acestea, dificultatea de ordin practic menţionată nu se ridică deoarece el nu a fost hindus. În calea lui, în starea lui ori în învăţătura lui, nu a fost un hindus şi, prin urmare, chestiunea validităţii hinduismului nu are nimic de-a face cu chestiunea posibilităţii urmării lui. Realizarea s-a pogorât asupra sa pe când era un tânăr de 16 ani, printr-un act spontan de investigaţie a sinelui. Nu a fost nimic tipic hindus în acest fapt. Vorbind despre asta mai târziu, a spus:

„Nu am citit nicio carte exceptând Periapuranam, Biblia şi bucăţi de Tayumanavar sau Tevaranam. Concepţia mea despre Ishvara (Dumnezeu) era similară aceleia din Puranas (mituri şi cronici); Nu am auzit niciodată de Brahman (Absolutul), samsara (manifestare) şi aşa mai departe. Nu ştiam încă de existenţa unei Esenţe ori a unui Real Impersonal care stă la baza tuturor lucrurilor şi că Ishvara şi cu mine eram amândoi identici cu Ea. Mai târziu, la Tiruvannamalai, pe când ascultam citindu-se Ribhu Gita şi alte cărţi sfinte, am auzit de toate acestea şi am aflat cum cărţile analizau şi puneau nume la ceea ce eu simţisem intuitiv, fără analiză ori denumire."

Astfel că starea sa ultimă nu a fost una tipic hindusă, întrucât hinduşii recunosc pe acela care a atins perfecţiunea ultimă de identitate constantă şi conştientă cu Sinele Universal ca fiind dincolo de toate categoriile sociale şi religioase - în afara castelor, nu cap de familie şi nici sannyasin, deasupra ordinei sociale, neaparţinând unei anumite religii, ci stând la sursa tuturora. Aceeaşi libertate faţă de forme a arătat-o şi în învăţătura sa. Doctrina hindusă a citit-o după ce a obţinut Realizarea, şi o putea expune cu detalii tehnice complete, cu citate din scripturi, acelor hinduşi care aveau nevoie de explicaţii în terminologia dorită, în schimb, acelora care îi puteau înţelege simplitatea cât şi căutătorilor străini, răspunsurile lui erau simple, directe şi universale: „Întreabă-te Cine sunt eu?, caută adevăratul tău Sine. Sălăşluieşte ca acel Sine care eşti pentru eternitate. Fii tăcut şi ştii că Eu sunt Dumnezeu. Nu e o chestiune de a deveni, ci de a fi. Fii, pur şi simplu." Datorită aspectului extrem de simplu şi direct, învăţătura lui a fost universală, şi nu o abordare exclusivă a unei anumite religii.

Cu toate acestea, s-ar putea ivi o altă îndoială. „Înţeleg intelectual că Sinele e Unul şi că eu sunt identic cu acel Unul. Admit că, nerealizând încă această identitate, am nevoie de ajutorul unei persoane aparent exterioare şi separate care să-mi permită să o fac. Dar întrucât pentru mine acest intermediar, această personificare a Impersonalului este Christos, poate fi în acelaşi timp Maharshi? Este o întrebare care necesită o manieră de tratare delicată. În primul rând, se admite că Absolutul, Nenumitul, Sinele Impersonal şi Fără de Formă este Unul. Un sadhaka care se străduie să se menţină la suprafaţă în lumea fenomenală şi care se zbate să răzbească dincolo de ea, poate foarte bine să realizeze că are nevoie de ajutorul unei astfel de personificări, însă, deşi el recunoaşte că ambele sunt întrupări ale aceluiaşi Unul, poate el urma tradiţia stabilită de unul căutând în acelaşi timp ajutorul şi protecţia celuilalt?

În aceeaşi religie în mod sigur că poate. Nu numai atât, dar este firesc şi normal să o facă. Un hindus se poate strădui să-şi împlinească ţelul prin invocarea Numelui lui Rama sau Krishna sau a amândurora, fiind dependent în acelaşi timp de un Guru în viaţă. Numeroşi budişti au căutat să atingă ţelul pe care Buddha l-a preconizat, prin Graţia unuia care l-a împlinit. Aspiranţi creştini şi sufiţi au căutat de asemenea călăuzirea unui sfânt. Beneficiul acesteia se datorează puterii fenomenale a ceea ce hinduşii numesc „aspectul saguna" al unui Maestru. În aspectul său nirguna, lipsit de calităţi şi impersonal, el este fără de formă şi Una cu Absolutul; prin urmare, aspectul său care ţine de formă şi competenţă, este cel prin care se stabileşte contactul cu sistemul psihosomatic, complexul minte-corp al aspirantului. Faptul este evident atâta timp cât Maestrul însuşi poartă un corp. În cazuri precum cel al lui Christos sau al lui Maharshi, când acesta continuă să rămână ghid după abandonarea corpului, şi aspectul său saguna dăinuie încă, deşi numai în forma sa mai subtilă. Incidental asta explică importanţa Resurecţiei lui Christos şi promisiunea sa de reîntoarcere. Chiar şi aspectul saguna al unui Maestru, care este forma sa subtilă, transcende timpul şi spaţiul, putând aşadar afirma că ghidarea celui mai antic şi îndepărtat Maestru pe care lumea l-a cunoscut vreodată, trebuie să fie la fel de potentă ca aceea a unuia care astăzi încă păşeşte pe pamânt; dar în fapt nu este aşa. Influenţele spirituale sunt, până într-o anumită măsură, menţinute de ardoarea celor care le primesc şi le transmit, ori sunt disipate de nepăsarea lor. Forţa radiaţiei ori a vibraţiei influenţei unui Maestru se poate diminua. Un Maestru contemporan ori unul mai recent poate, aşadar, să dea un puternic ajutor în urmarea unuia mai îndepărtat. De regulă aşa s-a şi întâmplat. Aşa este şi astăzi. Sprijinul invizibil al lui Maharshi este o forţă imensă ce poate fi captată de cei ce caută.

Aşa cum am spus deja, nu este o treabă simplă să captezi această putere fenomenală a unui Maestru în cazul în care detaliile tehnice ale căii prescrise de acesta sunt în dezacord cu cele ale căii pe care o urmezi deja, aceasta eliminând, în majoritatea cazurilor, un Guru dintr-o religie străină în favoarea unuia din propria religie. Însă simplitatea şi universalitatea căii lui Maharshi este de asemenea natură încât nu are niciun fel de reguli tehnice şi, prin urmare, nu e în opoziţie cu niciuna dintre religii.

Traducere din engleză:
Viorica Weissman